Quantcast
Channel: surupaceanu.ro » bolnav
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2

S.O.S. donatori de sange!!!

$
0
0

Deşi când vine vorba despre românul nostru autentic, expresia „a avea sânge în el” pare să i se potrivească de minune, în practică ea nu se prea aplică. Aflăm acest lucru de la Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu-Jiu, care a reuşit anul acesta să treacă, cu chiu, cu vai, peste 5000 de prize şi să nu retrogradeze astfel, devenind un simplu centru de colectare.

Condiţiile donării de sânge nu sunt draconice, ci elementare: donatorul trebuie să fie sănătos, odihnit, să aibă o greutate de minim 60 kg, tensiunea maximă între 12 şi 14 şi o vârstă cuprinsă în intervalul 20-45 ani. Se recomandă, de asemenea, ca el să nu consume în prealabil mâncăruri grase sau alcool.

După cum se poate observa, grila de selecţie este destul de lejeră, dar, chiar şi aşa, numărul donatorilor e insuficient. Accidente sunt tot mai multe, cazurile de urgenţă se multiplică rapid iar bolnavii (rudele lor) sunt forţaţi de multe ori (mai ales în situaţia actuală a spitalelor noastre) să îşi procure singuri cantitatea necesară de sânge înainte de a fi operaţi. Absurd, am zice, însă brutal de real. În aceste condiţii, medicii fac eforturi susţinute desfăşurând chiar acţiuni militante pentru găsirea de donatori. Astfel, reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine din Târgu-Jiu merg pe teren (în instituţii şi întreprinderi mari) în căutarea acestora. Dacă nu vine Mahomed la munte, vine seringa la donator!

Totuşi, campaniile de teren dau rezultate. Nu suficiente, dar îmbucurătoare. E de presupus că Ministerul Sănătăţii ar avea un cuvând greu de spus în această direcţie, însă campaniile de informare derulate până acum au dovedit un impact redus asupra cetăţenilor. E nevoie de mai multă implicare. Poate de implementarea unui program serios la nivelul tutror instituţiilor, private sau de stat, din întreaga ţară, fiindcă simplele spoturi televizate nu par să fie de ajuns. Trebuie să ni se cultive spiritul civic, să conştientizăm reciprocitatea gestului, dar şi să fim bine informaţi cu privire la toate avantajele donării de sânge, căci acestea nu sunt puţine. Amintesc beneficiul revigorării organismului în urma donaţiei (reîmprospătarea sângelui), ziua liberă de la serviciu, bonurile valorice primite, analizele medicale gratuite etc.

Aş insista pe ideea cu spiritul civic, dar mi se pare că în societatea noastră cântăreşte mai mult partea pragmatică. Oricum, scopul scuză mijloacele. Numai să fie atins…

deputat Mugurel Surupăceanu


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2

Latest Images

Pangarap Quotes

Pangarap Quotes

Vimeo 10.7.0 by Vimeo.com, Inc.

Vimeo 10.7.0 by Vimeo.com, Inc.

HANGAD

HANGAD

MAKAKAALAM

MAKAKAALAM

Doodle Jump 3.11.30 by Lima Sky LLC

Doodle Jump 3.11.30 by Lima Sky LLC

Trending Articles


Ang Nobela sa “From Darna to ZsaZsa Zaturnnah: Desire and Fantasy, Essays on...


Lola Bunny para colorear


Dino Rey para colorear


Girasoles para colorear


Dibujos de animales para imprimir


Renos para colorear


Dromedario para colorear


Love Quotes Tagalog


Mga Patama Quotes at Pamatay Banat Quotes


RE: Mutton Pies (mely)


Gwapo Quotes : Babaero Quotes


Kung Fu Panda para colorear


Libros para colorear


Mandalas de flores para colorear


Dibujos para colorear de perros


Toro para colorear


mayabang Quotes, Torpe Quotes, tanga Quotes


Long Distance Relationship Tagalog Love Quotes


Love Quotes Tagalog


Mga Tala sa “Unang Siglo ng Nobela sa Filipinas” (2009) ni Virgilio S. Almario





Latest Images

Pangarap Quotes

Pangarap Quotes

Vimeo 10.7.0 by Vimeo.com, Inc.

Vimeo 10.7.0 by Vimeo.com, Inc.

HANGAD

HANGAD

MAKAKAALAM

MAKAKAALAM

Doodle Jump 3.11.30 by Lima Sky LLC

Doodle Jump 3.11.30 by Lima Sky LLC